O scrisoare pentru tata

Până nu de mult, strigăm „tată” și cineva îmi răspundea imediat. Spun până nu de mult, nu pentru că nu aș știi câte zile au trecut, ci pentru că mă sperie cât de grăbit este timpul. „La fizionomie toată ești…
Până nu de mult, strigăm „tată” și cineva îmi răspundea imediat. Spun până nu de mult, nu pentru că nu aș știi câte zile au trecut, ci pentru că mă sperie cât de grăbit este timpul. „La fizionomie toată ești…
În capătul satului, într-o casă din lemn cu un antreu și două cămăruțe, locuiește domnu’ Nelu. Îl știm cu greu după alt nume, fiindcă toată lumea așa îl strigă de când lumea și pământul. Nu s-a născut în Larga, nu…
Am pornit spre casa lui badea Teofil fără să știu prea bine unde stătea. De fapt, nu știam aproape deloc, nu am fost niciodată pe valea lui. M-am gândit că dacă sunt hotărâtă să vorbesc cu el nu ar trebui…
Ce iarnă aveau satele de altădată, ce sărbători tratate cu sfințenie, ce tradiții și obiceiuri…Încă din luna lui Brumar, ulițele satului meu se pierdeau sub zăpada de un alb strălucitor, pe câmp zăreai urmele săniilor ce aduceau hrana vitelor de-acasă,…
– Mamă, mă duc până la mătușa Victore!– Nu mere, că-i botă-n ușă! Bota sau mătura în ușă Ce mândru îi Maramureșul, ce tradiții valoroase are și ce obiceiuri frumoase îl țin viu! Satele maramureșene sunt cunoscute pentru multe rânduieli,…
Am găsit-o pe lelea Ileană pe trepte, cu bota în mână, în timp ce se pregătea să își ducă lemne în casă. M-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, m-a chemat în casă la căldură, iar eu am acceptat imediat. O…
Ce oameni faini și primitori, ce bătrâni blânzi, ce părinți harnici, ce prunci visători și înzestrați, ce neam cu dragoste de Dumnezeu, ce țară binecuvântată. Și-n toate acestea, ce doruri stau ascunse în ea și peste granițe, ce tăceri se-așează…
Copilăria are mirosul ei, are propriul ei gust…are un șir de momente pe care nu le vei putea scoate din sufletul tău vreodată. În timp ce tu îți doreai să crești mai repede, să fii un om mare, ea te…
Astăzi intrăm în Postul Crăciunului. Acesta durează 40 de zile, din data de 15 noiembrie până în 24 decembrie, în Ajunul Nașterii Mântuitorului. Făcând o comparație cu Postul Paștelui, acest post este mai ușor deoarece are mai multe dezlegări la…
Luna Octombrie a fiecărui an are un curs bine respectat, ca o lege nescrisă păstrată intactă de ani. În această lună, în Maramureș și în alte zone, oamenii încep să curețe mormintele, să planteze flori și să le îmbrace în…